Phoenix

Continuând să ardă veşnic până la a deveni praf, ca mai apoi să renască din propriia-i cenuşă, Phoenix inspiră oamenii să aprindă flacăra speranţei din inimile lor şi să continue cu un nou... început.
Astfel s-au prăbuşit imperiile.

Ruinele lor, martori ai trecutului grandios, peste care a crescut peste măsură iarba frangedă şi proaspătă.

Secole au trecut.

Bestiile sălbatice se întorc.

Pământul va deveni fertil încă o dată.

Oamenii... ei vor continua să...
Să adoreze doar esenţa pur instinctuală şi materială a mareţei Phoenix !
Oamenii - jucatori in teatrul Universului - sunt atât de naivi, atât de creduli, atât de limitaţi - toate astea privite sub semnul tâmpului, al prostului, al ignorantului, al perisabilului într-o altă ordine de idei.
Phoenix, cea care renaşte din propia cenuşă, esenţa nemuririi de orice fel, este doar una !
În schimb, penibilii şi jalnicii, şi idioţii, parveniţii ori cretinii, le este în afara controlui o asemenea esenţă!!! Ei sunt doar acel Phoenix de tip - materialism!
Vedea-veţi cum flăcările Phoenixului vor înăbuşii şi arde până la uitare Monstrul - Umanitatea!
Phoenix, fiară a dorinţei şi a plăcerii, totodată a perfecţiunii şi a înţelepciunii, te am în esenţă mai mult decăt oricine !

Ş-am plecat capul în faţa Sofiei...

Contrar principiilor mele şi în acord cu personalitatea-mi care, tind să cred că evoluează pe zi ce trece tot mai mult - adică, arderea etapelor vieţii fireşti şi normale sunt adunate-ntr-un punct, a cărui esenţă mi se pare câteodată greu de controlat, chiar imposibil. Acea esenţă care impune prin complexitatea ei, prin dihotonomia bine-rău, prin faptul că deţine tot ceea ce există şi ce nu există. Într-o altă ordine de idei, acea esenţă care a renăscut din propria cenuşă, care s-a ridicat din ruinele Universului, care şi-a renegat originea,elementul primordial, esenţa sublimă a infinitului- existenţa!
Sacre şi mistice în acelaşi timp, lucrurile care se manifestă provin din timpurile primordiale, şi prin ele se simbolizează atât de bine existenţa! Toate obiectele, toate creaturile, inclusiv fiecare din noi, toate formele spirituale fac parte din mobilul primordial, din prima manifestare a Universului!
,, Existenţa'' este cuvântul etern - manifestarea supremă a Universului.
Existenţa este melodia întregii creaţii, fiind prin esenţa-i divinitatea supremă; şi nu are alt sens decât absolutul suprem.
Trecutul, prezentul şi viitorul sunt perfect legate într-o armonie desăvârşită, prinse în timp - în nesfârşitul timp al existenţei, pe care omul, fiinţa spirituală concepută şi născută din sunetul existenţei, nu-l va deţine niciodată! El este una cu creaţia şi oricât ar încerca nu se va putea ridica asupra sferelor Universului. El este creat spre a crea, iar modul în care se vede pe el insuşi poate lărgi sensul a ceea ce este, se poate ,,ajuta,, pe sine ca spirit brav, într-o importantă misiune - de cunoaştere - pentru a învăţa şi a creşte pe Pământ! Amintindu-ne că suntem mai presus decât celelalte fiinţe de pe Pământ, că suntem fiinţe spirituale născute din perfecţiune este o parte importantă din munca pe care o avem aici, pe Pământ! Fiecare din noi, oricum, purtăm înăuntrul nostru capacitatea de-a schimba lumea în mici direcţii, fie în rău fie în bine. Suntem una cu Universul! Amintindu-ne ce suntem de fapt, ne poate da răbdarea să perseverăm atunci când devenim copleşiţi sau frustraţi. În acest mod descoperim că ,,existenţa'' simbolizează infinitul şi supremul - întregul Univers. Suntem zămisliţi din lumină - cunoaştere - şi energie pură. Toţi oameni sunt fiinţe ale energiei, vibrând şi dansând pe aceaşi frecvenţă unică, pe aceaşi scenă, asemeni notelor divine într-o continuă şi nesfârşită simfonie, cea a Universului! Viaţa este domeniul cunoaşterii iar întelepciunea pe care o dobândim în viaţa noastră este recompensa existenţei! Trebuie să ne educăm mintea şi inima, existăm, legaţi de corpurile materiale aşa cum suntem, să evoluăm, înrolaţi de Univers pe Pământ.
În cele din urmă, când în sfârşit vom admite că înţelepciunea este o parte din viaţă, fiecare va avem propriul destin, propria responsabilitate. Admiţând şi înţelegând că suntem parte din Univers, putem sinceri şi cu voioşie să privim înţelepciunea îngropată adânc în noi; iar în timp ce traversăm prin viaţă, de la naştere şi până la moarte, experienţa, cunoaşterea şi înţelepciunea vor fi prietenii nostrii răbdători.
Idea curgerii,existenţa reflectată prin faptul că lucrurile nu sunt rigide şi fixe, curgerea energiei în acest univers nu se rezumă numai la fiinţa umană, ci se focalizează pe întreaga-i creaţie! Trebuie să fim conştienţi de faptul că suntem strâns legaţi de ritmul grandios al Universului. Înţelepciunea, darul suprem, este cea care te va conduce prin orizonturile pline de jubilaţie ale Universului. Ea va fi prietenul tău în drumul spre cunoaştere!
Suntem bijuteria din inima Universului prin simplul fapt că, scopul nostru încă din timpurile primordiale a fost atingerea înţelepciunii. Invidia Universului e mare, dar el nu se răzbună, ci caută să-i ofere omului toate ascunzişurile creaţie sale.
Înţelepciunea este cheia cunoaşterii şi a adevărului, drumul omului spre lumina clară a eliberării!
Ş-am plecat capul în faţa Sofiei, umil şi totodată mândru pentru că, fără ,,prietenia'' cu care mi-a ghidat şi încă îmi va mai ghida calea de acum încolo, nu aş fi putut să-mi fi pus problema existenţei, a cunoaşterii ori a vieţii în general.

Jurnalul Emmei

25 Aug. 1894 O nouă viaţă

Astăzi, în cele din urmă, mi-am facut realizată sosirea într-o altă lume.O nouă viaţă! Deja simt lipsa celor dragi - familia şi prietenii, deopotrivă, - dar am jurat solem că după ultimul an la colegiul de pedagogie, îmi voi fi deschide aripile şi voi fi văzut mai multe din această nouă lume!
Toate sunt orânduite, nici că se putea mai bine - am aranjat şi cu pensionul mulţumită stimabilei directoare, sub egida căruia îmi voi exersa, ca umil servitor, treburile menajere.Nu mă pricep deloc la bucătărie! Cu puţin noroc, în ceea ce priveşte minimul culinar pe care-l deţin, s-ar putea să ajungă.

10 Sept. 1894

Un om misterios

Carnavalul toamnei a fost exact ceea ce dorului meu de casă îi lipsea. Oricând ai ocazia, profită din plin şi dansează - mai ales acum- pe ritmurile toamnei. Ah, pentru prima dată, de la sorirea mea pe pământul nou, mă simt ca şi acasă.
Cheful din această seară a adus, de asemenea, o întâlnire cu un bărbat tânăr şi vioi pe numele de Charles Dalimar. Un individ arătos, din cale afară de frumos aş putea spune!
Cred într-adevăr că mi-a acordat un dans pentru o mai buna deschidere a galei! Dar cine ştie...
Când nu dansam, eram amândoi adânciţi în conversaţii, cu gândurile captivate şi terestre deopotrivă. Am făcut o oarecare impresie, căci ochii lui nu renunţau în a-i privii pe-ai mei.

06 Februarie 1895

Propunere şi încercări

De multe luni, zilele mele le dedic în a-mi educa studenţi - minţi tinere şi pline de viaţă,- în timp ce serile-mi aparţin minunatului Charles, lucru care pare să nu o deranjeze pe directoare câtuşi de puţin.
După o călătorie minunată cu caleaşca, Charles m-a uimit, căzând în genunchi şi arătându-mi un inel de logodnă ingredibil de frumos! Acesta este un moment al vieţii pe care fiecare femeie îl aşteaptă: ca un bărbat arătos şi galant să-i ceară mâna în căsătotie.
Şi în timp ce Chales îngenunchea în faţa mea, iar pronunerea lui plutea în aer, eu mi-am simţit respiraţia tăiată...

15 Martie 1895

Indecizie

L-am evitat zilele astea pe cât posibil, fără ca măcar, să-i fi răspuns propunerii lui. Am aşteptat această experienţă aproape toată viaţa, şi acum mă gasesc îngrijorându-mă cât de diferită viaţa mea ar putea deveni.
După multe lacrimi vărsate, m-am decis să refuz pronunerea în căsătorie a lui Charles. Este atât de dificil, încât nu sunt sigură că am luat o decizie corectă, chiar şi în momentul de faţă simt că viaţa mea ca şi adult doar acum începe să se dezvăluie!
Se pare că, răspunsul întârziat pe care i l-am dat, combinat cu melancolia mea, l-au rănit cu siguranţă pe Charles aceste zile.

04 Aprilie 1895

Întoarcerea unui prieten

Charles a primit refuzul meu cu o dezamăgire profundă, şi mă tem că acesta este sfărşitul prieteniei noastre. În timp ce eu nu mă simt pregătită pentru legăturile ce le presupune o căsătorie, inima mea este rănită cumplit din pricina lui. Am ales oare decizia cea corectă?

[ ... ]

După mai bine de două săptămâni de absenţă, am primit un vizitator binevenit! Charles m-a surprins azi după ore cu un buchet de trandafiri roşii, aflaţi în faţa unui zâmbet... machiavelic!!! Am fost cât se poate de bucuroasă să-l revăd şi să ştiu că a acceptat decizia mea.
Charles, cât se poate de entuziasmat, mi-a adus veşti despre cumpărarea unei arii de teren într-o zonă îndepărtată a oraşului. Se pare că şi-a strâns bani pentru a construii o frumoasă casă.

13 Mai 1895

Tragedie

Un nor negru şi înspăimântător al dimineţii a survenit peste oraş. Un dulgher pe numele de Frank şi-a imbrăţişat moartea în această dimineaţă, căzând de pe schela ce susţinea noua casă a lui Charles.

15 Mai 1895

Astăzi l-am însoţit pe Charles la înmormântarea sărmanului om a cărui viaţă s-a pierdut la picioarele noii lui case. Charles a rămas tăcut şi posomorât în timpul înmormântării. Am fost adânc dezolată să aflu că decedatul a lăsat în urmă o tânără soţie şi doi copii.
În timp ce groparii coboreau sicriul în pământ, Charles s-a tras deoparte şi a şuşotit: ,,Probabil sunt un om blestemat, destinat să locuiesc singur înăuntrul conacului meu turmentat''.

23 Mai 1895

Veşti de acasă

Am primit o scrisoare nefericită de acasă. Tatăl meu este bolnav. Mama nu s-a complicat în detalii, dar mă roagă să mă întorc acasă cât mai repede posibil. Durerea-mi şi îngrijorarea mă ameninţă până la a mă copleşii întru totul, dar dau tot ce am mai bun în mine pentru a ţine acestă tragedie departe de a reprezenta o ameninţare.
Voi comunica toate acestea directoarei înainte să îmi pregătesc aranjamentele pentru călătorie.Trebuie de asemenea să-l infomez pe Charles că voi pleca pentru o bună perioadă de timp. Sunt adânc supărată că trebuie să-mi părăsesc noii prieteni dar sunt, în acelaşi timp grozav de disperată în ceea ce priveşte starea sănătăţii tatălui meu.
Se pare că evenimentele nefericite continuă să mă înconjoare din toate părţile...

24 Mai 1895

Trebuie să mă întorc acasă

Directoarea a fost cât se poate de milostivă în ceea ce priveşte situaţia dezolantă în care mă aflam. S-a oferit chiar să mă ajute la împachetarea catrafuselor, dar nu am putut să o las.
A făcut deja prea multe, trecând mult peste responsabilităţile sale.
Charles nu a reacţionat într-o asemenea manieră. I-am spus că trebuie să plec, că tatăl meu este bolnav şi că familia mea necesită prezenţa-mi. Este profund supărat.
Mai-mai să intre într-o tiradă.A făcut o oarecare încercare în a mă flata, presupun, cu explicaţia că noua lui casă va fi numită în onoarea mea. Mă întreb oare dacă nu cumva încearcă să întârzie întoarcerea mea acasă, pentru el, şi pentru noua sa casă. Trebuie să-mi pregătesc plecarea, ori nu mă pot gândi acum la asemenea lucruri.

01 Iunie 1895

Stare proastă

Mă simt rău şi ameţită, pe neaşteptate, după masa din această seară. Sunt sigură că această indispoziţie este produsul despărţirilor triste de adio şi, totodată stresul de a părăsii noua lume atât de abrupt. Dar probabil este doar întrijorarea în ceea ce priveşte starea tatălui meu.

02 Iunie 1895

Vaporul în care trebuia să mă îmbarc a plecat fără mine. Am contactat o febră puternică şi aproapte că nu mă pot ţine pe picioare nici pentru câteva secunde, fără a avea o ameţeală puternică.
Preocuparea pentru sănătatea tatălui meu a câştigat un prieten, în frica mea in ceea ce priveşte propria-mi stare de bine.
Charles s-a oferit politicos să mă gazduiască şi să se îngrijească de mine, în noul şi graţiosul său conac, până îmi voi recupera puterile pentru a face lunga călătorie spre casă.

10 Iunie 1895

Comportament neobişnuit

În timp ce maladie mea nu are niciun nume, m-am hotărât să caut prin enciclopediile medicale simptome pentru a le compara. Deşi mulţi au trecut dincolo,printre cei morţi, din cauza febrei galbene, sunt recunoscătoare că nu am trecut prin aşa ceva, şi că nu există nicio evidenţă a prezenţei ei.
Charles se îngrijeşte de mine foarte bine, dar în ultima vreme a devenit, mai degrabă, necomunicativ. Adesea aud sunete ciudate venind din atelierul său de lucru şi se pare că rămane acolo ore după ore.
Acomodarea mea este plăcută şi majoritatea timpului îl petrec odihnindu-mă în speranţa că îmi voi recăpăta puterile. Când este posibil, mă delectez explorând acest minunat şi straşnic conac. Se pare că Charles a construit frumos acest talmeş-balmeş, acordând, totodată o atenţie desăvârşită procurării de lucruri nefolositoare!

14 Iunie 1895

Vizita doctorului

Mă simt tot mai rău cu fiecare zi ce trece, iar aseară a luat o întorsătură fatală! Se pare că acum cad în inconştienţă, şi mă găsesc într-o stare că nu-mi pot focaliza gândurile.
Corpul meu pare să nu reuşească să-mi regleze temperatura normală.

[ ... ]

15 Iunie 1895

Doctorul local a sosit din nou în această dimineaţă să mă consulte, să cerceteze şi să treacă în revistă starea sănătăţii mele aflată în continuă cădere.
M-am săturat de nesfârşita paradă de medicamente şi elixiruri dezgustătoare pe care trebuie să le îngurgitez în speranţa reţinerii simptomelor mele.
Charles, de asemenea, a devenit extrem de sătul de povara îngrijirii mele şi a sugerat să angajăm o infirmieră care să acorde asistenţă. Sunt norocoasă să am un prieten atât de amabil.

21 Iunie 1895

Comportament ciudat

Absenţa lui Charles a devenit ceva banal. Deşi mă îngrijeşte cu bunăvoinţă, este adesea în-afara conacului pe lungi perioade de timp, iar când se întoarce, aduce cu el tot felu de ciudăţenii.
Un astfel de exemplu ar fi extinderea continuă a bibliotecii de deasupra camerei mele. A adus un vast sortiment de cărţi si manuale al căror subiect de studiu ţi-ar îngheţa inima.
Imense volume cu topice, incluzând magia neagră, voodoo, şi vrăjitorie mai să nu mai încape pe rafturi, aranjate în ordinea importanţei lor.

Am fost conştientă de înclinaţia lui Charles pentru lumea scrisă, chiar şi acum tema alegerii sale este foarte îngrijorătoare.

13 Iulie 1895

Vis febril

Nu pot să dorm. De fiecare dată când încerc să adorm, ceva mă trezeşte şi mă simt îngheţată. În această seară am avut un vis teribil, un coşmar care părea atât de real, făcându-mi sângele să pulseze atât de tare încât nu n-am putut odihni...
Am fost aici în această cameră, stând în fotoliu. M-am uitat în jos, să mă văd purtând o rochie albă, frumos croită din dantelă şi satin. Mi-a luat un moment să-mi dau seama că era o rochie de... mireasă! Am simţit o paralizie cumplită prin tot corpul în timp ce stăteam, îngheţată şi speriată în această rochie.

De asemenea, sunt foarte preocupată de faptul că trebuie să primesc mai multe comunicării de acasă.
Sănătatea tatălui meu mă copleşeşte din ce în ce.

14 Iulie 1895

Companie binevenită

Ziua de azi a adus sosirea unei infirmiere pe numele de Rose. Charles insistă să folosim vechiul termen de ,,matroană'', dar prefer să cred că ea este mai mult decât o asistentă care se va îngrijii nu numai de sănătatea mea, ci şi de cureţenia casei.
Trecând peste formalităţile titulare, sunt foarte bucuroasă şi încântată de compania Rosei! Charles este încă foarte buimăcit, deşi n-am nici cea mai vagă idee ce face cu timpul său în aceste zile. Dar, acum îmi pot petrece timpul cu această femeie deosebită. Ea ar putea să aducă puţină lumină în viaţa mea, care are nevoie în timp ce sănătatea mea s-a înrăutăţit.

Chinul prin care trec a făcut dificilă deplasarea mea, şi acum sunt limitată în a mă deplasa cu ajutorul unui scaun de invalizi.

02 August 1895

Rochia

Rose a fost o binecuvântare uimitoare, iar pentru toată grija care mi-a acordat-o, îi sunt profund recunoscătoare. Ea, de asemenea, a sesizat comportamentul ciudat pe care Charles îl manifestă.
În această dimineaţă, Rose mi-a adresat o intrebare cât se poate de neaşteptată, şi anume dacă Charles a mai fost, vreodată căsătorit. I-am explicat că nu a mai fost, şi am facut curat înţelese intenţiile sale faţă de mine.
Din curiozitate, am întrebat-o de ce ar pune o asemenea întrebare iar ea a relatat totul venind cu o rochie pe care a găsit-o în timp ce făcea curăţenie în şifonier.

Mi-a adus rochia iar în timp ce mă uitam la ea mi-am simţit inima încleştată. Rochia semăna perfect cu cea din visul pe care l-am avut în urmă cu câteva zile!

02 August 1895

Corespondenţă ascunsă

Febra mă slăbeşte într-atât încât cu dificultate îmi focalizez vederea. Mâinile-mi au început să se convulsioneze, cu chiu cu vai având puterea de a scrie,lăsând acest jurnal neactualizat.
Rose de cele mai multe ori îmi scrie gândurile aşa cum eu îi dictez.
După descoperirea rochiei, şi după axietatea Rosei în cel priveşte pe Charles, ne-am decis să ascundem jurnalul. Mă tem că această axietate poate fi bine fondată, oricum ar fi, după ceea ce am aflat.
Charles a împodobit pe ascuns un dormitor de la etaj cu toate cele de trebuinţă unei camere de copil, incluzând un pătuţ!!! După o inspecţie amănunţită, am descoperit că pătuţul de copil conţinea corespondenţa neverificată trimisă de familia mea!

Sunt înspăimântată pentru propria-mi viaţă.

04 August 1895

Otravă ?

Nu sunt sigură de ceea ce se petrece. Îmi ia toată energia să stau şi să scriu aici. Rose pretinde că am căzut în inconştienţă de mai multe ori. Încep să mă simt mai bine acum şi stim şi de ce.
Rose curăţa prin casă şi l-a văzut pe Charles în bucătărie. Ce termina în a-mi pregătii prânzul(tot ceea ce face după ce îşi petrece timplul fixând itemuri la uşile din interiorul casei). Ea jură că a văzut o sticluţă în buzunarul său etichetată ,, Fosfor Alb''. La început a crezut că face parte din invenţiile drăceşti ale sale dar am descoperit că este un ingredient cheie în otravă!

Încearcă Charles să mă otrăvească?

05 August 1895

Trebuie să fugim

Încearcă Charles să mă omoare?
Sunt atât de absurdă să-mi pun o astfel de întrebare? M-am simţit atât de teribil şi sunt rareori sigură dacă sunt trează ori încă visez.
Mă pot încrede în mine?
Rose crede că are dreptate. Spune că El m-a ţinut aici făcându-mă bolnavă.
Încetul cu încetul Charles a căzut în propria-i nebunie!
Cum am putut avea încredere în el?

Trebuie să plecăm!

Este clar că nebunia lui ne va lua vieţile dacă vom mai sta mult aici.
Evadând din acest loc blestemat unde am cunoscut nimic decât boală şi frică.
Charles ne va omorî dacă nu fugim din acest loc de-ndată!

06 August 1895

Evadarea!

Rose îmi împachetează puţinele lucruri în timp ce eu îmi folosesc puţina forţă vitală rămasă pentru a relata evenimentele care s-au petrecut în jurul nostru. Charles este în afara conacului, pentru cât timp, nu ştim, aşa că nu trebuie să pierdem vremea!
Am ajuns la concluzia că nebunia lui i-a consumat în intregime mintea. Se plimbă de colo-colo într-un mod ciudat, vorbind aproape incomprehensibil.

Rose crede că acele nebunii pe care el le-a asamblat la uşi sunt menite pentru a le ţine închise. El vrea să mă închidă împreună cu el pentru totdeauna!
Sunt atât de slabită, dar trebuie să scap din acest loc!
De ce el........

Dincolo de umanitate

Ce lume! Forţă eternă în acţiune!

O lume clădită din măruntaiele perfecţiunii spre a creşte şi a da naştere unor forme perfecte - bilioane de forme, nenumărate ca stelele cerului care cântă şi dansează pe ritmurile Universului, care trăiesc şi respiră viaţa, deşi una nu seamănă cu cealaltă!
Omul - pionul în jurul căruia se învărt toate - este prin natura firii sale o formă perfectă; născut din perfecţiune este pervertit şi obligat să trăiască într-o lume unde moravurile de drept ale sale sunt otrăvite, infectate cu dorinţe şi aspiraţii deşarte!
Probabil undeva, mai există o speranţă! Să fie oare în afara controlului omului? Da... suferă! Şi încă cât suferă! El este un animal nefericit, lucru pe care, dealtfel, îl conştientizează! Se prea poate ca aceasta să-i mai aline durerea.
Ar putea să cadă intr-o continuă contemplare asupra Totului! Lumina stelelor, unduirea formelor şi vieţuitoarelor cel înconjoară - frumuseţea florilor, diversitatea animalelor, - cu toate, fie ele mari şi impunătoare, fie mici şi insignifiante, îl atrag pe Om! Şi câtă invidie se adună în sufletul său mai intunecat decât întunericul, nu o poate ştii decât el. De-ar putea, fără a mai sta pe gânduri, s-ar refugia in braţele formelor neanimate - formelor lipsite de durere sau de dorinţa de cunoaştere! De ce atâtea întrebări? Nu-şi au rostul...sunt în van.
De ce să nu fi altceva decât om? Ţi-ar da vreo oarecare satisfacţie lucrul acesta? Te-ai simţi împlinit ştiindu-te altceva decât om? Cum altfel ai putea cunoaşte Totul decât fiind tu însuţi Totul? Cum să cunoşti o formă dacă tu eşti cu totul şi cu totul altă formă?! Aş îmbrăţişa la rându-mi formele animate dar eul meu să fie conştient de acest lucru, altfel totul ar fi în zadar...
...voi fi evoluat dincolo de umanitate, gândurile, sentimentele toate se vor fi pierdut, fără a mai avea dorinţă ori voinţă să revin ceea ce am fost - Om. Voi uita pur şi simplu că ar trebui să mă intorc la adevărata-mi esenţă!

Frânge-mi inima în ghearele morţii

Întors încă o dată spre a vizita imensul loc de veci - în ale căror măruntaie zac sutele de suflete ale celor ce cândva au fost oameni, amplasat într-un pustiu compleşitor, unde simţi sângele cum duce prin venele trupului tremurând otrava morţii - unde credeai că se va fi aflat trupul - poate chiar al tău - nemuritor al existenţei... . Continui să visez - se prea poate să-mi fi rămas doar asta. Nu dau mâna rece şi lipsită de viaţă realităţii.Ia-mi inima, nu cred că e mai rece decât realitatea. Otrăveşte-mi inima cu acul tău - dureros de dulce!

Vreau să rămân - vreau să fiu una cu inexistenţa, cu tot ceea ce tu n-ai să-mi oferi. Nu vrei. Nu poţi! Nu îndrăznesc să îţi cer mai nimic, mi-ai dat nimic pentru nimic. Sunt nimic - o prea ştiu! Dar tu oare o ştii?!

Prins in ghearele morţii, mă zbat cu o putere grozavă - aflându-mă încă odată în căutarea unor răspunsuri spre elucidarea a ceea ce s-a întâmplat după moartea-mi subită. Trebuie să te mişti repede. Fi atent, căci altfel eşti pierdut - dat uitării!

Placă ciudată... O placă învăluită în mister şi umbre, situată undeva pe un pisc - în afara porţilor ruginite de veacuri şi de ploi otrăvite - denotă viaţa blajină a unui om al cărui nume a fost dat complet uitării. Cândva un loc frumos, aceasta grădină a fost creată spre a da frâu liber iubirii şi imaginaţiei umane... doar ruine! Ruinele a ceea ce, cândva a fost Paradisul!
O adiere uşoară îmi transformă corpul în stană de piatră - frumos obiect în alcătuirea grădinii! Nu sunt viu, nici mort! Sunt... exist? Eşti... exişti!
- Hm... ziceam că da! De ce?
- Fi pe pace, n-are ce să-ţi facă! E oale şi ulcele.
- Nu vreau să par nebun... zise F. E foarte frig.
- Ziceam, deci: cât a trecut?
- 40 de ani. Şi totuşi, parcă a fost ieri. Mă simt oarecum vinovat pentru orice rol aş fi jucat în moartea lui.
- Era prea superstiţios! zise D. Şi totuşi, să mori în vis - ori în nebunie?
- Hm... ziceai că... ?
- ...că a murit subit.
Ultimele frunze ale arţarului cădeau încet - şi în drumul lor spre descompunere, plângeau... aşternându-se pe mormânt! Era aproape spre amurg. Luna apărea printre brazi, ducând pe razele-i câteo fărâmă de mister.
- M-am gândit că e mai bine să văd cu ochii mei. Crezi în aşa ceva?
- Ce înseamnă toate acestea? zise D. speriat.
- Înseamnă că atunci când luna va fi traversat arţarul bătrân - atunci când lumina lunii se va fi revărsat peste mormânt, atunci când se va afla la zenitul ei...
- Ah, zise D. şi oftă. Vrei să zici că...
Luna trecea dincolo de arţar, iar lumina ei - mai puternica ca niciodată - se revărsa uşor peste mormântul lipsit de viaţă. Placa începea să se cutremure - iar cele două persoane aflate la faţa locului, de asemenea. Frica începea din ce în ce să cuprindă trupurile celor doi - durerea! Frica!
Irealitatea, ceea ce ştii că nu există sau că nu are ce rău să-ţi facă - ei bine, nu dai doi bani pe ele! Nici nu trebuie. Oricum, n-ai să o înţelegi niciodată! Realitatea este a ta... păstreaz-o, ori suferă! Gustând din irealitate ai să te rătăceşti pe tărâmuri nesfârşite - te vei arunca singur în ghearele morţii! Dar... e atât de plăcut!

Când totul se va fi sfârşit...

Conştientizezi?

Cu toţii am trecut prin acele momente când, descoperind că viaţa nu mai are - tind să cred astfel, mă rog - niciun rost, şi atunci când ochii disperării şi ai morţii te sorbeau din priviri, ori la contactul cu minţiile sortite pieirii, dezgustat de evlavia prezentă în inimile şi minţile multora, ne-am lăsat în voia sorţii nepăsătoare - fără ca măcar să fi încercat câtuşi de puţin o cale de scăpare. Resemnarea... ? Realitatea... ? Sfârşitul... ? Viaţa... ? De ce... ?
Când totul se va fi sfârşit prin apă, disperarea şi teama te vor copleşii, îţi va inunda sufletul, aducându-l în genunchi în faţa morţii - reci şi eterne! Vei avea în faţa ochiilor imaginile pe care le-ai crezut uitate, primele emoţii - emoţiile primelor lecţii de înot, primele imagini cu valurile nepotolite ale mării; sau când pe o plajă ai simţit prima dată spuma mării, fără a mai pomenii de răsăritul soarelui din orizonturile necunoscute - le simţi? Te copleşesc!? Simţi apa mării cum, parcă pune stăpânire pe tine? Te aduce în lanţuri! Te dezleagă când şi cum vrea ea! Eşti al ei! Îi simţi puterea - este în tine! Preţuieşte-o, căci se răzbună! Nu-şi poate potolii setea - vrea mai mult. Ea nu se resemnează în faţa ta!Niciodată! Tu vei fi parazitul - mereu!
Când totul se va fi sfârşit prin foc, vei fi complet mistuit, cuprins de flăcări dureroase, te vei face una cu toate! Nu vei mai fi diferit - vei fi nimic! Flăcări arzătoare în braţele morţii - fierbinţi şi chinuitoare! Simţi căldura soarelui, razele lui care îţi încălzesc trupul - trupul fierbinte, plin de viaţă, plin de pasiuni, primele clipe trăite alături de persoana iubită, inimile care băteau cu atâta putere - atunci când credeai că vor bate precum una pentru totdeauna - degajând energie, iubire!? Simte focul dinăuntru - fi una cu el!
Când totul se va fi sfârşit prin pământ, când el va tremura tu vei tremura odată cu el, îi vei simţi furia - durerea ce îl macină te va măcina şi pe tine! Se luptă să nu distrugă tot ceea ce este înafară, însă nu poate! Este precum o mamă care este obligată să îşi omoare ori să renunţe la ce are mai de preţ - copilul! Suntem copiii Terrei! Furia faţă de om este dată de faptul că nu am preţuit ceea ce ne-a oferit; aruncând furia acumulată din interior spre exterior! Fuga... este zadarnică - nu ai unde să fugi ori să te ascunzi! Dacă o distrugi, dispari in neant odată cu ea! Preţuieşte pământul aşa cum îţi preţuieşti mama! Lasă picurii Cerului să îi aline măcar obrajii loviţi de atâtea greutaţi!
Şi când totul se va fi sfârşit prin vânt, vei trăi clipe de groază, vei vedea durerea şi suferinţa - le vei simţii! Furtunii de toate felurile vor cuprinde tot în braţele lor neuniforme, furioase - dezlănţuite! Vei simţi adierea Universului în ultima ta clipă - clipă furată de imensitatea Totului! Tu... vei fi nimic în comparaţie cu nimicul! Vei fi purtat pe aripile morţii - le simţi? Îţi vin în minte primele clipe când de undeva de sus priveai în gol - te simţeai Zeu!? şi asemeni vântului te simţeai ca fiind peste tot?Ah, liber precum vântul! Îţi simţi suflarea, îţi simţi viaţa... ?! Simţi elementul cel mai naiv...cel mai melodios - simţi Universul?!
Şi... când totul se va fi sfârşit...

Carpe diem, quam minimum credula postero!

Aud adesea de la diferite voci expresia de carpe diem, şi stau şi mă gandesc neîncetat dacă cei ce o folosesc, întradevăr ştiu ce reprezintă ea cu adevărat. Trăieşte clipa! Ah, cât de adevărat! Citatul aparţine poetului latin Horatius, fiind considerat unul dintre cei mai importanţi poeţi ai ,,secolului de aur'' al lui Augustus. Trecând peste detaliile care în ziua de azi sunt catalogate ca fiind insignifiante, să revenim la ,,trăieşte clipa'' zilelor noastre - la acele ,,clipe'' pe care omul doreşte să le aibă toata ziua, cu orice preţ; uitând, în fapt, ceea ce reprezintă cu adevărat trăirea clipei.
Astfel, el se desprinde de adevărata valoare morală pe care poetul latin a creionat-o cu multă migală, dedându-se pe fapte ce ţin de plăcerea de scurtă durată, goana după ambiţii trupeşti, fuga continuă după bogăţie şi alte câte şi mai câte.
"Trăieşte-ţi ziua de azi, nu te încrede în cea următoare!" - se vrea a fi o zicală de viaţă, dacă omul ar inţelege-o vreodată... Firea omului a fost, este şi va fi clădită pe un castel de nisip, care la primul contact cu apa va tremura din temelii până spre turnuri, asemeni omului care îşi clădeşte viaţa pe plăceri trecătoare - având o bază instabilă, dezastrul total producându-se atunci când plăcerea va fi înăbuşit mintea.
Bucuria de a fi printre prieteni adevăraţi, printre persoane la care ţi mai mult decât la tine, ori de a avea alături o familie, fără a mai pomenii de clipele acelea de neuitat - clipele acelea utopice, clipe care ţi-au alcătuit viaţa într-un mod cu totul desăvârşit, - bucuriile vieţii care ar putea eclipsa întreaga esenţă întunecată a Universului, cu toate formează fără doar şi poate adevărata clipă. ...Ea se aşteaptă a fi descoperită, fiind prezentă în toate fiinţele care vor să conştientizeze acest lucru, în cei care au puterea de a recunoaşte adevărata clipă!

Timpul... fă-ţi timp pentru adevărata clipă! căci doar atunci, vei putea spune şi celorlalţi cu adevărat carpe diem !

Dimineaţă obişnuită

Ora 06:50 am

Telefonul pierdut prin întinderile camerei - pe birou, ori pe fotoliu...pe jos - se pregăteşte să-mi deranjeze somnul adânc,rătăcitor prin ţinuturi inerent inexistenţiale,cu o melodie care pe moment îmi place la nebunie - Muleina.
Mă trezesc.Nu mă pot mişca.Nu vreau! Telefonul sună-n disperare cuprinzând intreaga linişte prezentă in cameră - numai să te găsesc şi poţi să-ţi iei adio de la touchscreen!Nu vezi că dorm, că nu vreau să mă trezesc? Dar ce vorbesc? De parcă ai inţelege ceva din toate ce-ţi spun. Fraier.
Departe de a fi adevărat, în fond şi la urma urmelor, este vina mea că am setat telefonul să mă trezească cu noaptea-n cap pentru a...pentru ce? Ah, da! Pentru a merge la mult iubita şi adorată de către toţi - şcoala.Bleah...
Un sunet vag, cunoscut, dar pe care se pare că l-am uitat, se auzea venind dispre patul la care am renunţat în urmă cu puţine minute, trecând dincolo de perdea, dincolo de geamuri,auzindu-se tot mai tare de...afară. Imposibil! Plouă. Nu cred să fi avut vreodată posibilitatea de-a striga cât mă ţin puterile - să strig ca un nebun - că iubesc ploaia! Cine nu ar iubi-o ?Or fi existând şi cei care fug de ploaie ca de dracu -dar sunt puţini.Iubesc,deci ploaia. Da! Însă ploaia tipică verii - acea ploaie caldă care îţi dă o energie grozav de vitalizatoare, pe care o simţi şi în ultimul colţişor al corpului tău, care face din tine un pion rătăcitor pe scena Universului; o formă perfectă si totodată imperfectă în comparaţie cu Universul!
În acea dimineaţă, toate amintirile legate de vara ce a trecut, curgeau continuu, neîncetat prin mintea mea aflată încă în stare de şoc. Ah,vară, ai trecut atât de repede - prea repede. Tâmpesc!Parcă nu mai judec. Nu... Nu-mi stă in fire ! De aceea, las lucrurile să-şi urmeze calea firească... Întradevăr, modul cum decurg lucrurile de la sine este admirabil.
Revenind,deci la ploicica ce mi-a ruinat întreaga zi; la ploaia din dimineaţa zilei de 13 Octombrie - culmea 13! Să fie cu ghinion? Se prea poate.Şi totuşi...

Încărcat de atmosfera dată de muzicalitatea picurilor reci de ploaie care încercau să-mi cuprindă inima în braţele lor ingheţate şi lipsite de orice urmă de căldură, fie ea câtuşi de puţină, fără a mai pomenii de patul care mă vrăjea cu căldura şi cu pernele lui imense şi in care de îţi aşterneai capul, erai ca şi furat sprea a da frâu liber visării, ori de sentimentul acela dezgustător că prima ora a dimineţii,adică prima ora destinată orelor de şcoală, voi vedea chipul plictisit, nepăsător şi rece al unui prof. al cărui nume nu crez să conteze; în fine, deci dom'le, mie-mi era cu un chef de a nu mă despărţii de culcuşu-mi. Rămân azi acasă!

Ora 07:07 am

Uşa camerei se deschide încet - o formă silenţioasă apropiindu-se de pat, rosteşte subtil:
- Nu te trezeşti?
După care urmă un răspuns vag, aproape mut.
- Imediat.Imediat...

Ora 07:12 am

Volens nolens, ca tot omul care se vrea respectat, toaleta matinală este importantă! Chiar dacă, timpul dimineată te presează, nu ai ce-i face. În faţa timpului suntem egali şi totuşi nu la fel. Cu peria de dinţi în mâna dreaptă,mă îndrept inapoi în cameră căutând, încă o dată, afurisitul de telefon - încep a scrie un mesaj: Ce faci colega, trezitu-te-ai ? :P
Ora 07:20 am
În disperare, cum îmi stă in fire, încep a-mi face ghiozdanul. Unde mama mă-sii îi caietu' de istorie? nu că aş fi învăţat ceva din el, lăsându-l - ştiu eu unde, - la voia întâmplării...Nu. Detest istoria!(sper doar ca profu' de Istorie să nu vadă cele spuse că... am bulinat-o -glumesc! ).
Aducându-mi aminte că părul îmi statea ,,ca lins de vacă'' , mă îndrept înapoi în baie cu gândul de a-mi pune placa de întins parul in priză. Era o linişte totală. Absurd! Se auzea încă cum plouă.
Învârdindu-mă prin cameră, când dincolo când dincoace, aud telefonul. Telefonul?! Sună...?!
- Alo, încă nu's gata!
- Bine... zise un glas încet, suav şi înţelegător.
- Îţi dau io un mesaj când ies din casă k nu am minute.
- Oky, ne vedem.
Pe fugă, îmi întind părul cum pot eu mai bine, juma' îmbrăcat juma' dezbrăcat - era deja ora 07:30, mă rog, ceva de gen. Naah... Umbrelă nu-mi iau, nu am chef să o car dupa mine. Nicidecum! Ajuns la gărduleţ, aşteptam în ploaia rece,măruntă ce cădea pe umeri-mi ingheţaţi până la refuz. Şi iată că văd în depărtare o siluetă familiară, ce se apropia cu paşi repezi, îmbrăcată din cap până-n picioare în negru, şi care ţinea în mâna dreaptă o umbrelă de culoare - oare? -neagră! Interesant.Îmi place.
Refuzând a mă adăpostii sub umbrelă -cu gândul ca ploaia să-mi pătrundă corpul şi mintea bine - ne-am continuat amândoi drumul spre imediat-apropiata staţie de la Uioara. Culmea! Nici urmă de taxiu! De o săptămână încoace, aproape în fiecare dimineaţă, în staţie, aştepta un taxi; parcă ne-ar fi aşteptat pe noi - în fine- taxiul acela nu mai era! Ce era de făcut? Să sunăm la alt taxi.
- Nup, io nu am niciun număr de taxi şi, pe deasupra, nu am minute.
- Aha,nu contează, am eu. zise colega( măi, măi, pregătită este ea întotdeauna).
Şi sună, şi sună fără ca, măcar cineva să-i fi răspuns.

Ora 07:45 am

- Hai să coborâm până sub Hagău.
- Wăă, da' tot mă ud! zise colega impacientată.
- Las' că aşa-i fain.
Nu ne-ndepărtaserăm nici măcar 20 de paşi de staţia cu pricina şi, din depărtare, în spatele nostru se vedea, venind de către sat un taxiu. Straşnic! Hai ne-ntoarcem! Mare ne fu mirarea când, în taxiul nostru se urcă repede şi ud atât de ploaie cât şi de greul vieţii, o formă bipedă şi de culoare ciocolatie. Fi-ţi-ar !

Ora 07:52 am Jos sub Hagău

Nici urmă de taxi. Minunat! Dar undeva ascuns după căteva maşini, aştepta un taxi. Fugim repede înspre el. Sunteţi liber ?... super! Luându-i omului orice posibilitate de a ne refuza - ar fi fost şi culmea să ne fi refuzat, era în interesul lui, - urcăm rapid şi ne facem comozi. Până la Teoretic. Figura plictisită, un bărbat să fi avut până în 45 de ani, ne-a zburat rapid până la şcoală.
Ajunşi la şcoală, în fugă pe scări grăbiţi, dar totuşi, oarecum plictisiţi, ne îndreptam către sala 23. Îi spun colegăi:
- Hopa, îi 08:05 - cred că a intrat deja nemernica de profă. Ne-o pus şi absenţi. Scorpia !.
Ne apropiem de uşă, nu mă putea decide dacă sunetele ce se auzeau veneau de la nebunii de colegi, ori de la profa. Intrăm.Uff, profa nu venise încă! Ne aşezăm în bancă - colega la geam eu,mă rog...la margine . Îmi era o foame de să te ferească. Dau să-mi scot sandwich-ul, în speranţa că, apuc să savurez vreo două trei îmbucături, dar intră profa! ahhh...Futu-ţi !

Gând învingător...oare?

Gânduri tulburate - acele gânduri care,zi de zi,torturează fără niciun regret cu ghearele lor grovaz de ascuţite gândirea umană.Ah,da!Admirabil!Gândirea umana!
Mereu am avut o oarecare slăbiciune pentru tot ceea ce există.Oh!desigur sunt puţini cei care consideră aceasta o calitate.Bravo lor!Tot ce mă inconjoară,de la mic la mare,de la cea mai mică vietate până la cea mai impunătoare,de la cel mai fragil fir de iarbă până la cea mai spectaculoasă floare,de la primele raze ale soarelui până-n amurg-toate sunt demne de invidiat.În fine,mă inţelegi?Grozav!Atunci,altfel fiind spuse:ador tot ceea ce mişcă,tot ce se caracterizează ca fiind viu.Ador natura,sub toate veşmintele ei;ador cerul,îmbrăţişez pământul cu un patos extraordinar,ieşit din comun.
Slavă ţie,mamă natură!Slavă ţie...
Adoraţie celor necuvântătoare,formelor perfecte existente în natură,existente în orice lucru viu.

Meditez.Realitatea...Realitatea?
Asupra cui?Ei bine,asupra nimănui.Atunci ?Vino-ţi în fire,răspunsul este simplu!,,Simplu''?!Ce este acela simplu?
Ai face bine sa nu mă mai sâcâi,ai putea de acum' să renunţi la gogoriţele astea...azi nu am chef!Uite aşa,azi vreau să fiu simplu.Incerc,deşi nu pot.Tocmai,de aceea,gândule nu pot să-ţi răspund!Caută,de vrei,în altă parte ,,simplul'',căci aici,în mintea-mi nu ai să-l găseşti...şi să fie,eu nu-ţi permit!
Mintea-mi pulesează.Dar...stai!durerea a trecut!Unde?Cum?Nuuu...imposibil de crezut!Stimă ţie,gândule,ai învins graţie esenţei interioare ce te caracterizează!Bravos!
Admit.Recunosc.Mă declar învins doar ţie!De ce ţie?Ghici!
Pentru că,tu gândule,eşti al meu!