Dincolo de umanitate

Ce lume! Forţă eternă în acţiune!

O lume clădită din măruntaiele perfecţiunii spre a creşte şi a da naştere unor forme perfecte - bilioane de forme, nenumărate ca stelele cerului care cântă şi dansează pe ritmurile Universului, care trăiesc şi respiră viaţa, deşi una nu seamănă cu cealaltă!
Omul - pionul în jurul căruia se învărt toate - este prin natura firii sale o formă perfectă; născut din perfecţiune este pervertit şi obligat să trăiască într-o lume unde moravurile de drept ale sale sunt otrăvite, infectate cu dorinţe şi aspiraţii deşarte!
Probabil undeva, mai există o speranţă! Să fie oare în afara controlului omului? Da... suferă! Şi încă cât suferă! El este un animal nefericit, lucru pe care, dealtfel, îl conştientizează! Se prea poate ca aceasta să-i mai aline durerea.
Ar putea să cadă intr-o continuă contemplare asupra Totului! Lumina stelelor, unduirea formelor şi vieţuitoarelor cel înconjoară - frumuseţea florilor, diversitatea animalelor, - cu toate, fie ele mari şi impunătoare, fie mici şi insignifiante, îl atrag pe Om! Şi câtă invidie se adună în sufletul său mai intunecat decât întunericul, nu o poate ştii decât el. De-ar putea, fără a mai sta pe gânduri, s-ar refugia in braţele formelor neanimate - formelor lipsite de durere sau de dorinţa de cunoaştere! De ce atâtea întrebări? Nu-şi au rostul...sunt în van.
De ce să nu fi altceva decât om? Ţi-ar da vreo oarecare satisfacţie lucrul acesta? Te-ai simţi împlinit ştiindu-te altceva decât om? Cum altfel ai putea cunoaşte Totul decât fiind tu însuţi Totul? Cum să cunoşti o formă dacă tu eşti cu totul şi cu totul altă formă?! Aş îmbrăţişa la rându-mi formele animate dar eul meu să fie conştient de acest lucru, altfel totul ar fi în zadar...
...voi fi evoluat dincolo de umanitate, gândurile, sentimentele toate se vor fi pierdut, fără a mai avea dorinţă ori voinţă să revin ceea ce am fost - Om. Voi uita pur şi simplu că ar trebui să mă intorc la adevărata-mi esenţă!