Dimineaţă obişnuită

Ora 06:50 am

Telefonul pierdut prin întinderile camerei - pe birou, ori pe fotoliu...pe jos - se pregăteşte să-mi deranjeze somnul adânc,rătăcitor prin ţinuturi inerent inexistenţiale,cu o melodie care pe moment îmi place la nebunie - Muleina.
Mă trezesc.Nu mă pot mişca.Nu vreau! Telefonul sună-n disperare cuprinzând intreaga linişte prezentă in cameră - numai să te găsesc şi poţi să-ţi iei adio de la touchscreen!Nu vezi că dorm, că nu vreau să mă trezesc? Dar ce vorbesc? De parcă ai inţelege ceva din toate ce-ţi spun. Fraier.
Departe de a fi adevărat, în fond şi la urma urmelor, este vina mea că am setat telefonul să mă trezească cu noaptea-n cap pentru a...pentru ce? Ah, da! Pentru a merge la mult iubita şi adorată de către toţi - şcoala.Bleah...
Un sunet vag, cunoscut, dar pe care se pare că l-am uitat, se auzea venind dispre patul la care am renunţat în urmă cu puţine minute, trecând dincolo de perdea, dincolo de geamuri,auzindu-se tot mai tare de...afară. Imposibil! Plouă. Nu cred să fi avut vreodată posibilitatea de-a striga cât mă ţin puterile - să strig ca un nebun - că iubesc ploaia! Cine nu ar iubi-o ?Or fi existând şi cei care fug de ploaie ca de dracu -dar sunt puţini.Iubesc,deci ploaia. Da! Însă ploaia tipică verii - acea ploaie caldă care îţi dă o energie grozav de vitalizatoare, pe care o simţi şi în ultimul colţişor al corpului tău, care face din tine un pion rătăcitor pe scena Universului; o formă perfectă si totodată imperfectă în comparaţie cu Universul!
În acea dimineaţă, toate amintirile legate de vara ce a trecut, curgeau continuu, neîncetat prin mintea mea aflată încă în stare de şoc. Ah,vară, ai trecut atât de repede - prea repede. Tâmpesc!Parcă nu mai judec. Nu... Nu-mi stă in fire ! De aceea, las lucrurile să-şi urmeze calea firească... Întradevăr, modul cum decurg lucrurile de la sine este admirabil.
Revenind,deci la ploicica ce mi-a ruinat întreaga zi; la ploaia din dimineaţa zilei de 13 Octombrie - culmea 13! Să fie cu ghinion? Se prea poate.Şi totuşi...

Încărcat de atmosfera dată de muzicalitatea picurilor reci de ploaie care încercau să-mi cuprindă inima în braţele lor ingheţate şi lipsite de orice urmă de căldură, fie ea câtuşi de puţină, fără a mai pomenii de patul care mă vrăjea cu căldura şi cu pernele lui imense şi in care de îţi aşterneai capul, erai ca şi furat sprea a da frâu liber visării, ori de sentimentul acela dezgustător că prima ora a dimineţii,adică prima ora destinată orelor de şcoală, voi vedea chipul plictisit, nepăsător şi rece al unui prof. al cărui nume nu crez să conteze; în fine, deci dom'le, mie-mi era cu un chef de a nu mă despărţii de culcuşu-mi. Rămân azi acasă!

Ora 07:07 am

Uşa camerei se deschide încet - o formă silenţioasă apropiindu-se de pat, rosteşte subtil:
- Nu te trezeşti?
După care urmă un răspuns vag, aproape mut.
- Imediat.Imediat...

Ora 07:12 am

Volens nolens, ca tot omul care se vrea respectat, toaleta matinală este importantă! Chiar dacă, timpul dimineată te presează, nu ai ce-i face. În faţa timpului suntem egali şi totuşi nu la fel. Cu peria de dinţi în mâna dreaptă,mă îndrept inapoi în cameră căutând, încă o dată, afurisitul de telefon - încep a scrie un mesaj: Ce faci colega, trezitu-te-ai ? :P
Ora 07:20 am
În disperare, cum îmi stă in fire, încep a-mi face ghiozdanul. Unde mama mă-sii îi caietu' de istorie? nu că aş fi învăţat ceva din el, lăsându-l - ştiu eu unde, - la voia întâmplării...Nu. Detest istoria!(sper doar ca profu' de Istorie să nu vadă cele spuse că... am bulinat-o -glumesc! ).
Aducându-mi aminte că părul îmi statea ,,ca lins de vacă'' , mă îndrept înapoi în baie cu gândul de a-mi pune placa de întins parul in priză. Era o linişte totală. Absurd! Se auzea încă cum plouă.
Învârdindu-mă prin cameră, când dincolo când dincoace, aud telefonul. Telefonul?! Sună...?!
- Alo, încă nu's gata!
- Bine... zise un glas încet, suav şi înţelegător.
- Îţi dau io un mesaj când ies din casă k nu am minute.
- Oky, ne vedem.
Pe fugă, îmi întind părul cum pot eu mai bine, juma' îmbrăcat juma' dezbrăcat - era deja ora 07:30, mă rog, ceva de gen. Naah... Umbrelă nu-mi iau, nu am chef să o car dupa mine. Nicidecum! Ajuns la gărduleţ, aşteptam în ploaia rece,măruntă ce cădea pe umeri-mi ingheţaţi până la refuz. Şi iată că văd în depărtare o siluetă familiară, ce se apropia cu paşi repezi, îmbrăcată din cap până-n picioare în negru, şi care ţinea în mâna dreaptă o umbrelă de culoare - oare? -neagră! Interesant.Îmi place.
Refuzând a mă adăpostii sub umbrelă -cu gândul ca ploaia să-mi pătrundă corpul şi mintea bine - ne-am continuat amândoi drumul spre imediat-apropiata staţie de la Uioara. Culmea! Nici urmă de taxiu! De o săptămână încoace, aproape în fiecare dimineaţă, în staţie, aştepta un taxi; parcă ne-ar fi aşteptat pe noi - în fine- taxiul acela nu mai era! Ce era de făcut? Să sunăm la alt taxi.
- Nup, io nu am niciun număr de taxi şi, pe deasupra, nu am minute.
- Aha,nu contează, am eu. zise colega( măi, măi, pregătită este ea întotdeauna).
Şi sună, şi sună fără ca, măcar cineva să-i fi răspuns.

Ora 07:45 am

- Hai să coborâm până sub Hagău.
- Wăă, da' tot mă ud! zise colega impacientată.
- Las' că aşa-i fain.
Nu ne-ndepărtaserăm nici măcar 20 de paşi de staţia cu pricina şi, din depărtare, în spatele nostru se vedea, venind de către sat un taxiu. Straşnic! Hai ne-ntoarcem! Mare ne fu mirarea când, în taxiul nostru se urcă repede şi ud atât de ploaie cât şi de greul vieţii, o formă bipedă şi de culoare ciocolatie. Fi-ţi-ar !

Ora 07:52 am Jos sub Hagău

Nici urmă de taxi. Minunat! Dar undeva ascuns după căteva maşini, aştepta un taxi. Fugim repede înspre el. Sunteţi liber ?... super! Luându-i omului orice posibilitate de a ne refuza - ar fi fost şi culmea să ne fi refuzat, era în interesul lui, - urcăm rapid şi ne facem comozi. Până la Teoretic. Figura plictisită, un bărbat să fi avut până în 45 de ani, ne-a zburat rapid până la şcoală.
Ajunşi la şcoală, în fugă pe scări grăbiţi, dar totuşi, oarecum plictisiţi, ne îndreptam către sala 23. Îi spun colegăi:
- Hopa, îi 08:05 - cred că a intrat deja nemernica de profă. Ne-o pus şi absenţi. Scorpia !.
Ne apropiem de uşă, nu mă putea decide dacă sunetele ce se auzeau veneau de la nebunii de colegi, ori de la profa. Intrăm.Uff, profa nu venise încă! Ne aşezăm în bancă - colega la geam eu,mă rog...la margine . Îmi era o foame de să te ferească. Dau să-mi scot sandwich-ul, în speranţa că, apuc să savurez vreo două trei îmbucături, dar intră profa! ahhh...Futu-ţi !