Ironizand procedeul prin care aborda discuţiile cu egoul său, tanărul A. devenea din ce în ce mai convins că lumea nu se va schimba cu adevărat, şi că nimeni nu îi va putea întelege întru totul modul prin care işi legă fiinţa cu materialul. Oamenii pretind că a inceput o nouă era. Dar tanărul A. privind problemele cu profunzimea omului care transcende în viitor, constatase că, deşi în aparenţă lumea se schimbase, în fond şi la urma urmelor, noua eră este aidoma cu cea veche. Omenirea se compune chiar şi acum din două soiuri de oameni: puţini, cu ,,imaginaţie'', şi multi, fără; iar între ei, desigur, creştea o zonă de hibrizi din care fac parte unele... persoane familiare. Unora le lipseşte viziunea, iar altora, le e frică sa îi foloseasca puterea! Tanărul A. parea să aibă imaginaţie, ceea ce nu era o proastă perspectivă în ochii celor din jur.
Aceasta este reacţia caracteristică tanărului A. care, să zicem, nu privea întotdeauna în perspectivă şi oricand era cazul, evita conflictele. Dar cine ştie? Posibil să fi avut dreptate. E primejdios să acţionezi împotriva destinului şi a egoului interior. Poate cel mai bine este să laşi timpul să işi spună cuvantul; pană cand raţionalul îşi adanceşte rădăcinile.
Iar tanărul A., cu ochii larg deschişi visa... şi visa mistuit de un sentiment neînteles pentru cei care nu au cunoscut şi nu vor cunoaşte vreodată...Ego-ul! Ar fi în van să îşi tulbure existenţa cu fel şi fel de homeopatici, chiar şi pentru propriu-i amuzament. De aceea el a fost întotdeauna inoculat împotriva germenilor iubirii cu doze mici din aceeaşi otravă!
Există persoane ale caror suflete au trecut de limbul Timpului, parasindu-şi trupurile în putrezimea Lumii! Starea sufletului tanărului A. era tocmai la fel, dar o particică din sufletul lui se mai afla înca în trup.
In imaginaţia unor, acest ,,suflet'' este precum o cutie chinezească, cu multe sertare, iar ultimul îl conţinea pe tanărul A., despre care se mai interesa unul şi altul, fie din virtutea unui vechi obicei, fie din curiozitate. Aşa i se părea lumea, care acum se emancipase fie sub protecţia lui Dumnezeu, fie de sub autoritatea lui ( declarăm sus şi tare ca suntem atei sau credincioşi); un altul, care se emancipase de sub autoritatea patetică a partenerului de viaţă, şi un altul, emancipat şi el căci credea ca are dreptate. De altfel, în vremurile acestea toată lumea este emancipată, sau mai bine zis pretind ca sunt emancipaţi, ceea ce nu e chiar acelaşi lucru!
Un lucru este de mărturisit: orişicat de încordat, de lipsit de raţional sau în încercarea-mi de a fi asertiv, am dat greş, progresez şi notez că în momentul de faţă sunt relaxat precum o muscă rătăcită în rastimpurile verii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu