Oglindesc ochii tăi natura?

În primele zile de primăvară din ultimul deceniu din veacul al nouasprezecelea, în cea din urmă zi a lunii aprilie, pe la opt seara, tânărul A. cugeta la existenţă, în fundul grădinii aflată undeva la vreo câtiva metri peste nivelul casei, pe o bancă. Astepta să-l adoarmă simfoniile păsărilor, aflate nu departe, în poieniţa care se lauda cu pomii săi deja daţi în floare. Mâna lui subţire, albă, cu vinele pulsând încontinuu viaţă, ţinea o scrisoare deja citită - expresia feţei care nu era deloc în concurenţă cu albastrul ochilor ce oglindeau de sus scrisoarea, erau vineţi înspre roşu subtil.
Avea o ţinută - şedea picior peste picior - care dovedea un fel de eleganţă firească pentru un tânăr aflat în plină maturitate. Lângă el un câine ce avea exact ochii stăpânului - albastrul senin al zilelor de primăvară - şedea leneş voie mare la picioarele stăpânului său.
Zgomotul produs de păsările aflate în imediate apropiere, împreună cu trezirea câinelui - care se pare că era de-o vitalitate impresionantă, se putea observa că impune prin aspect drept, capul sus şi urechile ciulite înspre trepţii ce urcau în poină - , au făcut, volens-nolens, act de trezire şi buimăceală în mintea tânărului A. care, adormise buştean. Ah, era doar o cotofană ce scormonea de zor prin pământul ud de ploaia amiezii.
Îşi muşca buzele. Nu-şi putea controla sentimentele, deşi le simţea ori de câte or îşi îndrepta ochii luminoşi, calzi şi copilăroşi - dar totodată atât de fermecători - pe foaia albă, cu miros proaspăt de scris. După plecarea lor, a tânarului A. şi a fratelui său S. , vechea casă a fost cuprinsă de o pace cu totul deosebită; senină dar pustie, căci ducea dorul vechilor ei proprietari.Pentru tânărul A. acea casă a însemnat momentele petrecute în interiorul şi exteriorul ei, momentele copilăriei, şi începutul adolescenţei fireşti ce loveşte orice suflet - cât ar fi vrut el să rămână suflet pierdut de copil, numai el ştie. Noua locuinţă însă, era în ultima vreme pentru el o adevărată mângâiere şi bucurie; frumoasă grădină! Iubea natura - de mic copil şi-a dorit să locuiască la marginea oraşului, undeva departe, lăngă pădurea ce cuprindea kilometri de teren. Şi mai iubea animalele - deseori zicea că are să-şi facă o grădină Zoologică pe propria proprietate de teren ce şi-o va cumpăra chiar el! Femeile însă, chiar şi cele mai bune, îi călca uneori puţin pe nervi: fireşte , fac excepţie acelea pe care le admira.
În depărtare, în amurg cânta cucul; ciocârlia printre nori, şi ce de brânduşe şi margarete sălbatice crescuseră după ce, în zori, cu cateva săptămâni în urmă, ţăranii au dat ultima coasă!De la o vreme încoace când privea natura, simţea o durere în suflet. Fusese totdeauna sensibil la ceea ce oamenii de azi numesc pur şi simplu ,,natură'' ;acum îl încerca un sentiment aproape dureros şi religios - deloc! - , cu toate că nu-şi pierduse obiceiul de a numi un apus de soare ,, apus de soare'', un peisaj ,,peisaj'', orişicât de profund l-ar fi emoţionat.